Care sunt cei mai periculoşi aditivi? Lista cu aditivi nocivi

Aditivii sunt substante chimice adăugate (intenţionat sau nu) în alimente în cursul procesului de procesare şi producţie, cu scopul de a le spori aroma, gustul, pentru a le îmbunătăţi aspectul şi pentru a le prelungi termenul de valabilitate. Ne-am gândit că ar fi util să avem pe site o listă cu aditivi periculosi, lista pe care voi să o puteţi consulta ori de câte ori aveţi nevoie şi chiar să ne ajutaţi la îmbunătăţirea ei :)

Înainte însă de a trece la listă, vrem să subliniem faptul că majoritatea aditivilor nu sunt eliminaţi de organism! Iar în topul alimentelor cele mai bogate în astfel de substanţe nocive sunt: mezelurile, dulciurile, băuturile răcoritoare, brânza topită şi snack-urile.

Haideţi să vedem lista cu cei mai periculoşi aditivi alimentari şi cu efectele lor:

  • Nitriţii şi nitraţii: nitritul de potasiu (E249), nitritul de sodiu (E250), nitrat de sodiu (E251), nitrat de potasiu (E252). Se găsesc în produsele din carne pentru a le mări timpul de valabilitate, pentru a le stabiliza culoarea roşie şi pentru a le da o aromă mai bună.
  • Acidul benzoic (E320) şi derivaţii săi, butil hidroxi toluen (E321) şi benzoat de sodiu (E211): se găsesc mai ales în cereale, gumă de mestecat, chipsuri şi uleiurile vegetale. Sunt cancerigeni.
  • Glutamat de monosodiu (E621): este printre cei mai răspândiţi aditivi şi are rolul de potenţiator de aromă. Se pune în condimente, sosuri, carne tocată, mezeluri, supe instant etc.
  • Aspartam (E951): se găseşte în compoziţia multor produse asa-zise light: sucuri carbogazoase, gumă de mestecat, bomboane, diverse prajituri ş.a.
  • Acesulfam K (E950): este un îndulcitor care este folosit în realizarea unor produse zaharoase, băuturi răcoritoare sau gume de mestecat.
  • Eritrozina (E127): este un colorant roşu pentru compoturi şi alte alimente.
  • Propil galatul (E310): se află în produsele din carne, supele instant de pui şi în guma de mestecat.
  • Coloranti alimentari (E100E200) – se găsesc mai ales în dulciuri, sosuri şi alimente destinate copiilor.
  • Sulfiţi (E220-E228): se găsesc în carne de hamburgeri, cartofi deshidrataţi, fructe confiate, prăjituri, bere, vin, oţet de vin.

Vom continua să scriem despre aditivi şi efectele acestora, dar şi să luăm interviuri de la nutriţionişti care ne pot da sfaturi de preţ legate de subiect ;)

Câteva sfaturi de final:

~ Citiţi cu atenţie etichetele şi alegeţi un produs doar dacă nu conţine aditivi toxici.

~ Ştim că e greu să reţinem denumirile aditivilor. Dar pe etichete, înainte de termenul care denumeşte o substanţă este trecută categoria din care face parte. Astfel, orientaţi-vă să vă feriţi de produsele care au în conţinut: conservanţi, îndulcitori artificiali,  acidifianţi, potenţiatori de arome şi agenţi de îngroşare.

Surse:  SfatulMedicului, Sanatate.acasa.ro şi JurnalulZilei.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>