De ce să mergi la un târg de produse tradiţionale

Acum câţiva ani mergeam pe la târguri de produse româneşti pentru dulceţurile făcute în casă şi miere. Mai ales pentru miere! Nu se compară cea din hypermarket cu cea naturală, iar asta s-a dovedit chiar într-un reportaj al ProTv-ului pe care îl puteţi citi aici. În fine, de fapt niciun produs din magazine nu este la fel de bun precum unul tradiţional şi natural. :) De aceea, acum am început să merg la târguri nu doar pentru cele de mai sus, ci şi pentru produse alimentare de bază.

Iată câteva motive pentru care merită să vă aprovizionaţi de la un târg de produse româneşti

1. Carnea nu este tratată chimic. Ultima dată am mers la un târg din Parcul Sebastian din Bucureşti şi am cumpărat carne de viţel făcut la proţap sub ochii noştri. Nu sunt un fan al cărnii, dar ce e bun îmi place şi mie :D

2. Produsele lactate sunt făcute ca la carte şi sunt proaspete. Şi, mai presus de orice, provin din lapte de la animale hrănite natural, nu cu ajutorul concentratelor.

3. Vă puteţi lua legume şi fructe româneşti. Gustul lor e înzecit mai bun decât cele importate ;) Uneori găsiţi şi sucuri naturale din fructe. Oamenii au grijă să le ţină la rece ca să nu se strice.

4. La aceste târguri merg şi producătorii magiunului de Topoloveni. Cel mai distribuit în magazine este magiunul, dulceţurile acestui brand de ţară găsindu-se mai rar. De exemplu, noi doar în Carrefour am văzut. Aşa că, de la un târg traditional vă puteţi lua orice sortiment de duceaţă de Topoloveni (conţine doar fructe. Nu are adaos nici măcar de zahăr.).

Avem pe site un calendar al targurilor traditionale din Bucuresti si din tara, ca să ştim cu toţii când şi unde au loc. Plus că vă vom ţine la curent cu ce bunătăţuri se mai găsesc şi care sunt de cea mai bună calitate ;)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>