Cum am renuntat la carne

mananca mai multe legume

Fiecare are motivele lui de a renunta la carne, insa daca ai ajuns sa citesti acest articol fie te-ai gandit sa renunti, fie esti curios de ce unii oameni aleg acest lucru, fie esti vegetarian si vrei sa afli ce i-a determinat si pe altii sa renunte la acest aliment. Povestea mea este urmatoarea:

In urma cu 2 ani si jumatate, cand mi-am facut analizele anuale, mi-a reiesit ca am prea mult fier in sange. Da, cand mai toata lumea cauta sa consume alimente cat mai bogate in fier, eu aveam un surplus de care trebuia sa scap. Medicul mi-a spus clar: 3 luni fara carne si legume bogate in fier, dupa care analize din nou ca sa. Mi s-a spus ca una dintre posibilele cauze ar fi consumul mare de fulgi de porumb. Pe ideea (proasta) ca e sanatos sa consum la micul dejun fulgi de porumb, am bagat in mine fara sa am suficiente informatii despre aceste produse –  atentie, fulgi de porumb nu musli- , ce au concentratii de fier adaugate. Am aflat acest lucru tot de la medic care a avut de-a lungul timpului multi copii pacienti care erau in situatia mea, iar punctul comun al tuturor era tocmai acest obicei de a manca aproape zilnic fulgi de porumb.

In cele 3 luni in care am luat pauza de la carne, si aici fac o mentiune: nu consumam carne procesata, ci doar pui si ocazional vita, m-am simtit foarte bine. Am descoperit combinatii de alimente noi si nu am simtit deloc nevoia de carne. Dupa cele 3 luni mi-am refacut analizele si au iesit in ordine, dar eu am continuat sa tin departe carnea de alimentatia mea. De atunci mi-am schimbat stilul de viata. Orice schimbare produce un lant de schimbari in stilul de viata si pot sa spun cu mana pe inima ca a fost alegerea mea pentru ca mi-a placut asa. Nu pentru ca am citit nu-stiu-ce studii despre beneficiile vegetarianismului sau despre efectele negative ale carnii. Nu. Am simtit direct pe propriul meu organism cat de bine imi este asa.

Cand imi este pofta de peste, mananc  pastrav, somn sau somon pentru ca imi plac. Consider ca nu trebuie sa ma abtin daca nu vreau, nu trebuie sa demonstrez nimic nimanui. Si in general, vegetarienii gandesc asa; nu este o moda precum multe guri rele spun.

La un moment dat se produce un click care te determina sa iti modifici alimentatia. Daca inca nu esti dispus sa renunti la carne definitiv, incearca sa faci pauza o saptamana. Pregateste-te cu retete vegetariene si incearca gusturi noi in aceasta perioada. Toata filozofia s-ar putea rezuma asa: cand renunti la ceva esti mult mai pornit sa descoperi lucruri noi care sa inlocuiasca intr-un fel sau altul acel ceva. Iar uneori, s-ar putea ca schimbarea sa te duca pe un drum mai bun privind sanatatea ta fizica si psihica :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>